Ceaiul verde acţionează impotriva cancerului de colon

Ceaiul verde combate cancerul colorectal, potrivit unui experiment realizat recent.După cum informează Reuters.co.uk, un grup de cercetători americani a demonstrat că preparatul standardizat al polifenolului din ceai verde (polifenol E) limitează creşterea tumorilor colorectale.

Experimentul a fost realizat pe şoareci expuşi la o substanţă care conduce la apariţia cancerului.
“Am descoperit că şoarecii a căror dietă a inclus polifenol E au prezentat o probabilitate de mai puţin de 50 la sută de a dezvolta cancer de colon, faţă de aceia care au avut un alt tip de dietă”, a declarat doctorul Hang Xiao, de la Şcoala de Farmacie “Ernest Mario”, Universitatea Rutgers, New Jersey. De asemenea, el a precizat că rezultatele obţinute de echipa sa sunt similare cu cele obţinute in teste anterioare realizate in Shanghai , privind asocierea intre consumul de ceai verde şi dezvoltatea cancerului de colon.

Pe fondul experimentului, Xiao şi colegii săi au injectat şoarecii cu azoximetan, o substanţă care produce tumori colorectale. Apoi au hrănit animalele cu alimente avand un conţinut ridicat de grăsimi, timp de 34 de săptămani. In dieta unuia dintre grupuri a fost inclus şi polifenol E, cantitatea administrată animalelor fiind de aproximativ 4-6 căni de ceai pe zi.

S-a constatat că polifenol E a scăzut atat numărul tumorilor cat şi dimensiunea tumorilor rămase, la şoarecii cărora le-a fost administrată această substanţă.

“In cadrul grupului netratat, 67 la sută dintre şoareci au dezvoltat tumori maligne, in timp ce in grupul care a primit ceai verde, doar 27 la sută dintre şoareci au prezentat tumori maligne. Insă cel mai important rezultat a fost că in cazul şoarecilor trataţi cu polifenon E numărul tumorilor maligne a scăzut cu 80 la sută, per individ”, a declarat Hang Xiao.

Potrivit sursei citate, rezultatele acestui studiu au fost prezentate in cadrul celei de-a şasea ediţii a Conferinţei Intenaţionale despre Frontierele in Pevenirea Cancerului, sponsorizată de Asociaţia Americană pentru Studiul Cancerului.

Read more »

Ridichea Neagra

Spre deosebire de cele mai multe dintre ridichi, ridichea neagra (Raphanus sativus) este cultivata mai degraba in scopuri medicale decat pentru mancare. Aceasta planta este iute, alba in interior cu un invelis negru subtire.
Retineti ca este extrem de important sa aveti un diagnostic clar inainte de a aplica o cura cu aceasta planta. 
Multe boli au aceleasi simptome : daca va tratati de o boala pe care nu o aveti sau tratati doar un anumit simptom al unui boli mai complexe este posibil sa intarziati in acest fel tratamentul unei probleme foarte serioase. Cu alte cuvinte, cel mai mare pericol daca va tratati singuri este sa va puneti singuri un diagnostic. Daca nu stiti exact ce boala aveti nu puteti sa o tratati !
Ridichea neagra are un continut ridicat de sulf, potasiu, fier si magneziu.In urma cu mult timp, radacinile ridichei negre erau folosite in Europa ca stimulant gastro intestinal, ca purificator si calmant al canalului biliar. Pudra obtinuta din radacina ridichiei negre este adesea utilizata in tratamente pentru ficat, vezica urinara si sistemul digestiv.

Botanica: Raphanus sativus; Raphanus niger

Familia: Brassicaceae (varza), Cruciferae (mustar)
Ridichea neagra are un continut nutritiv ridicat, prin care este benefica pentru ficat, vezica urinara si sistemul digestiv, in timp ce ajuta si la remedierea deficientelor de vitamine si de asemenea ajuta glanda tiroida si sistemul respirator. Mai mult decat atat, ridichea neagra este un antioxidant eficient care combate imbatranirea, raceala si gripa.
Istoric :Ridichea este o radacina lemnoasa despre care se credea ca are originile in Asia de sud, dar au existat multe speculatii de-a lungul timpului in legatura cu adevarata ei origine ancestrala. Scriitorii din vechime considerau ca are originile in Orientul apropiat, dar studii ulterioare au pretins ca in China, in zona Mediteraneana si in zona Marii Caspice se dezvolta anumite specii de ridichi. Ridichea are o istorie care merge cu sute de ani in trecut in Egipt, Grecia, Roma si China, atat ca planta medicinala cat si ca mancare. Desenele de pe mormintele egiptene din anii 2000 I.C. infatiseaza ridichea neagra, iar istoricul grec Herodot(648-625 I.C.), scrie despre ridichi ca despre o importanta recolta de radacina oferita lui Apolo. Recoltele de radacini ca grup, erau considerate hrana principala a societatilor de pe tot globul inca din Antichitate. Ridichiile sunt de multe culori si dimensiuni, in Romania, cele mai intalnite fiind cele albe si cele rosii. Ridichea neagra are forma unui bulb negru sau maro inchis, iar atunci cand este decojita are culoare alba, este solida,mai picanta si mai seaca decat alte varietati. Unii gradinari cultiva ridichii negre spaniole rodunde sau ridichii negre spaniole lungi carora le face bine solul bogat, umed si bine scurs aflat in soare. Ridichea neagra a ajuns in Anglia in secolul al 16-lea si a fost inregistrata dupa cum urmeaza : » Ridichea cu radacina neagra a fost adusa in Anglia in ultimii ani si acum a inceput sa devina o leguma obisnuita.». in cartea «Herball « scrisa de Gerard in 1597, acesta a notat 4 specii ale acestei legume, iar Nicholas Culpeper, in secolul al 1- lea o recomanda pentru disfunctiile urinare, pietrele si nisipul la rinichi desi o dispretuia ca aliment. In anul 1768, Philip Miller spune despre ridichea neagra spaniola ca se utilizea cu precadere in scopuri medicale si de asemenea ca leguma comestibila pe timpul iernii pentru ca are o perioada de viata lunga, iar in Statele Unite, ridichiile si alte legume radacinoase erau bine cunoscute pentru bastinasi. Partea pe care o consuma cei mai multi oameni este cea care creste in pamant, dar si frunzele sunt comestibile, desi se utilizeaza mai mult in medicina bazata pe plante pentru a trata indigestia si constipatia avand si un efect foarte mare asupra ficatului. In China se utilizeaza pentru a trata distensia abdominala. Iata cateve dintre elementele constitutive ale ridichii negre: vitaminele A, B C si E, proteinele, fibrele, calciul, fierul, magneziul, fosforul, potasiul, zincul, cuprul, manganul, seleniul, acizii grasi, acidul linolic, acidul alfalinolic si sulful.
Avantaje:Se spune ca ridichea neagra are un effect mare asupra ficatului, activand si regenerand celulele acestuia. Aceasta actioneaza ca o substanta care stimuleaza productia fierii dinspre ficat spre intestine, reconfortand ficatul si ajutand la detoxifierea si purificarea acestuia. In acest fel curata, purifica sangele si nisipul din vezica urinara.
Ca diuretic pe baza de plante, ridichea neagra sporeste productia de urina, lucru care are un rol important in procesul digestiv si faciliteaza eliminerea mancarii care stagneaza si a ramasitelor toxice. Se spune de asemenea ca are si efect antibacterian care ajuta la eliminarea patogenilor prin tractul digestiv si s-a utilizat pentru a reduce indigestia, balonarea abdominala si regurgitarea acidului (refluxul acidului).
Ridichea neagra contine foarte multe vitamine si minerale fiind utila in cazul deficientelor de vitamine si este bogata in mod special in vitamina C, care este eficienta in lupta impotriva scorbutului. Ridichea neagra este in special utila in lunile de iarna, luptand impotriva infectiilor si a radicalilor liberi. Este de asemenea considerata ca fiind antiviral, luptand impotriva gripei.
Continutul in rafanina din ridichea neagra ajuta la mentinerea in echilibru al nivelului de hormoni secretati de glanda tiroida si se crede ca ajuta in caz de hipertiroidie sau in cazul bolii Graves. Toate legumele crucifere stopeaza natural productia de hormoni tiroidali, dar dintre toate cea mai buna este ridichea neagra, iar in Rusia, ridichea neagra a fost utilizata mult timp ca tratament pentru problemele tiroidale sau cele legate de echilibru hormonal.
 Ridichea neagra este o sursa de de fibre care are usor efect laxativ si tonic asupra intestinelor si este foarte util in cazul constiparilor. De asemenea a fost utilizata pentru a mentine sanatatea aparatului respirator si se crede ca vindeca bronsita, raceala, gripa, durerile de gat si tusea.
Avertisment :Informatiile prezentate in acest articol au caracter informativ. Aceste nu au fost evaluate si nu intentioneza sa puna un diagnostic, sa vindece, sa trateze sau sa previna o boala. Este posibil ca rezultatele individuale sa difere, asadar inainte sa utilizate orice supliment, intotdeauna este recomandat sa consultati un medic.

Read more »

Papadia. medicament miraculos si delicatesa

Păpădia se foloseşte în unele boli ale ficatului, chiar şi în cazuri extreme de ciroză, deoarece măreşte secreţia biliară, prin aceasta putând determina modificarea metabolismului. Sucul de păpădie este un tonic puternic pentru ficatul leneş sau cu o funcţionare defectuoasă cauzată de abuzul de alcool sau de diete severe. Având şi o acţiune diuretică, păpădia sporeşte eliminarea toxinelor din corp. În felul acesta, ea ajută în mod indirect la tratarea unor eczeme şi a altor boli de piele, a gutei, reumatismului, arterosclerozei, varicelor. Totodată, ceaiul de păpădie este indicat şi în combaterea obezităţii.Este, de asemenea, utilizată pentru afecţiunile pancreasului, stomacului, splinei şi rinichilor, este o sursă importantă de potasiu şi poate completa pierderile acestui element din organism. 
 Această plantă este utilizată şi în cazurile de anemie şi poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale, alină durerile reumatismale şi artrita. Este un diuretic natural, iar specialiştii susţin că rădăcina acestei plante este cel mai bun laxativ. 

Mod de folosire - uz intern: - infuzie: 50 g (rădăcină + frunze) + 1 litru de apă (se fierb 2 minute, se infuzează 10 minute). Se beau trei ceşti pe zi. - tinctură: 15-20 de picături, de două ori pe zi. 
Mod de folosire - uz extern: - sucul rezultat la ruperea frunzelor şi a tulpinii este eficient împotriva negilor. - decoctul din tije, muguri sau frunze înlătură albeaţa corneei şi îndepărtează petele de pe faţă. 

Frunzele Sunt foarte bune în salate, dar se pot adăuga şi altor mâncăruri, mai ales celor cu carne şi peşte. Floarea, eventual măcinată, se adaugă, de asemenea, la ciorbe şi salate orientale sau poate fi consumată prăjită, ca o adevărată delicatesă. 

Rădăcina Uscată şi tocată mărunt, se foloseşte la prepararea unei excelente băuturi care poate înlocui cafeaua sau ceaiul. După ce rădăcinile au fost curăţate şi spălate bine, se fierb în apă sărată cam 5-6 minute, apoi se pun la uscat. 
Florile Pot fi folosite la prepararea dulceţii. Se strâng aproximativ 400 de flori care se lasă în apă rece timp de o zi. După ce au fost bine spălate, se amestecă cu o lingură de sare de lămâie sau 2 lămâi tăiate bucăţele mici, inclusiv coaja. Amestecul se toarnă într-un vas de 0,5 litri plin cu apă clocotită, după care totul se fierbe timp de 15 minute. Se strecoară, se adaugă 1 kg de zahăr şi se fierbe din nou până se obţine o dulceaţă asemănătoare ca densitate şi gust cu mierea de albine. 
Nectar de păpădie Proprietăţile terapeutice miraculoase ale plantei se conservă foarte bine şi când aceasta este preparată sub formă de nectar. Într-un borcan de 3 litri se pun straturi alternative de flori de păpădie cu straturi de zahar tos, totul bine tasat până ce întreaga masă devine compactă şi aerul este eliminat complet. Produsul astfel obţinut se prezintă sub forma unui lichid brun, puţin amărui, plăcut la gust, asemănător zahărului ars. Din acest nectar se consumă câte o linguriţă pe zi, ca atare sau ca adaos la ceai sau alte băuturi nealcoolice. 
ATENŢIE! Păpădia este contraindicată în cazul persoanelor suferinde de ulcer şi gastrită, deoarece poate stimula secreţia de acid gastric. De asemenea, sucul care se află în tulpini poate provoca celor sensibili alergii, iar cei care au probleme cu retenţia de apă trebuie să consulte un medic înainte de a utiliza această plantă ca remediu naturist.

Read more »

Papadia

Descrierea speciei:
Planta erbacee, perena, foarte raspandita la noi prin locurile necultivate si cultivate. In pamant are un rizom scurt care se prelungeste cu o radacina pivotanta, carnoasa, lunga de 12 - 20 cm. Partea aeriana este formata dintr-o rozeta bazilara de frunze lanceolate, cu marginile divizate in lobi mari. Primavara, din mijlocul rozetei foliare ies 1 - 4 tulpini florifere, goale la interior, care poarta in partea terminala capitulele de culoare galbena, alcatuite numai din flori ligulate, ligula fiind prevazuta cu 5 dinti in partea superioara. Androceul este constituit din 5 stamine. Fructul este o achena ce se termina cu o egreta lunga. Infloreste din luna aprilie pana la sfarsitul lui septembrie.

Produsul vegetal folosit:De la papadie in medicina se utilizeaza: frunzele (Folium Taraxaci), radacina (Radix Taraxaci) si intreaga planta (Herba Taraxaci cum ridicibus). Radacina se recolteaza de obicei in iulie-august, frunzele primavara, iar intreaga planta tot primavara, inainte sau in timpul formarii bobocilor florali. Toate produsele sunt lipsite de miros, dar au gust amar accentuat.

Principii active:In partile aeriene un principiu amar taraxacina, Vitaminele B si C si steroli; in partile subterane: alcooli triterpinici, fitosteroli, Vitaminele A, B, C si D si inulina.

Actiune farmacologica:colagoga, coleretica, diuretica, diaforetica si tonic-amara.

Intrebuintari:Radacina, sub forma de decoct 2-3 %, se administreaza 1-2 cani de ceai pe zi timp de 1-2 luni in dispepsii, insuficienta hepatica si icter cataral. Planta intreaga maruntita intra in compozitia ceaiurilor: depurativ, dietetic si gastric, iar radacina in a ceaiului hepatic.

Ceaiul de papadie:Ceaiul de papadie s-a dovedit un bun remediu şi pentru cei care erau predispuşi să formeze pietre la vezica biliară. În astfel de situaţii, ceaiul se prepară din frunze şi rădăcini uscate şi tăiate foarte mărunt. Într-o ceaşcă de apă (200 ml) punem două linguriţe din acest amestec şi lăsăm să clocotească de 4-5 ori. Acoperim vasul şi ceaiul trebuie să se limpezească timp de 15 minute.

Cura cu ceai de papadie:Vom bea două căni pe zi: dimineaţa şi seara. Păpădia este şi un foarte bun diuretic; ea combate retenţia fluidelor şi are efecte excelente în cistită, nefrită şi hepatite. De asemenea, ceaiul din rădăcina plantei previne anemia şi tensiunea oscilantă. Frunzele tinere de păpădie conţin mult bor şi ocupă locul doi, după varză, în ierarhia vegetalelor care conservă ţesutul osos, prevenind osteoporoza.
Papadia si pietrele la rinichi:Studiile recente au mai confirmat şi efectul plantei în cazul pietrelor la rinichi.Calculii renali care îi înspăimântă pe bolnavi din cauza durerilor declanşate pot fi calmate prin infuzia de păpădie. În cazul unor calculi renali de mici dimensiuni, la recomandarea specialiştilor, fitoterapeuţi şi medici, se bea ceai de păpădie, zilnic, până le eliminarea pietrei.
Papadia o sursa de lecitina:Mai mult, s-a constatat că planta este şi o sursă valoroasă de lecitină. Combinată cu urzici, grâu încolţit, nuci măcinate, seminţe de in, mac, sub forma unei supe, păpădia este benefică pentru creier în boala Alzheimer.

Read more »

Musetelul

Descrierea speciei.
Planta erbacee, anuala, spontana, foarte raspandita pe langa drumuri, pe marginea ogoarelor si pe langa locuintele oamenilor si cultivata in zonele favorabile din Transilvania, Banat, Muntenia si Moldova.
Este o specie relativ scunda, atingand inaltimea de 0.2-0.6 m, mult ramificata si cu frunze penat-sectate, cu segmente lineare. Incepand din luna mai infloreste continuu pana la sfarsitul lui iulie. Florile sunt grupate in capitule terminale. Marginea fiecarui capitul este ocupata de flori albe ligulate femele, in timp ce in regiunea lui centrala se gasesc numeroase flori tubuloase, hermafrodite, galben-aurii avand corola cu 5 dinti si androceul din 5 stamine cu anterele concrescute. Receptacului capitulului, plan la incepului infloririi, devine apoi conic si gol la interior, ceea ce permite sa deosebim florile de musetel adevarat de florile recoltate de la specii inrudite si lipsite de proprietati terapeutice.
Produsul vegetal folosit.
Oficinale sunt capitulele florale cu pedunculul lung de cel mult 1 cm, recoltate pe timp insorit dupa ce s-a ridicat roua si cand florile lor ligulate sunt dispuse orizontal, mai tarziu rasfrangandu-se (Flores Chamomillae). Ele se usuca la umbra in strat subtire, iar produsul obtinut are miros specific, aromat puternic, iar gustul este amarui aromatic.
Principii active: ulei volatil bogat in chamazulena, ce ia nastere din proazulene (matricina si matricarina: substante amare de natura sescviterpenica), flavonozide, substante de natura cumarinica, colina si mucilagii.
Actiune farmacologica.
Datorita principiilor active, atat de variate chimic pe care le contin, florile de musetel au proprietati farmacodinamice multiple si anume: antispastice, antiinflamatoare, cicatrizante, stomahice, analgezice, antiseptice si antihistaminice.
Studiile de laborator efectuate in special in ultimele 3 decenii au precizat ca activitatea antiinflamatoare a florilor de musetel se datoreaza chamazulenei, cea spasmolitica cumarinelor si flavonelor, iar cea antihistaminica proazulenelor.
Intrebuintari.
Intern, sub forma de infuzie 1-5 g %, florile de musetel se folosesc ca sedativ, carminativ, antispasmodic si stimulent, in cistitele purulente dovedindu-se analgezice, antiseptice si antiflogistice. Se beau 1-2 cani de ceai pe zi dupa mesele principale. Extern, infuziile si decoctiile (5 %) se utilizeaza in dermatologie, in tratamentul paradentozelor (sub forma de gargare ), ca vulnerar sub forma de cataplasme si in spalaturi si clisme.
In arsuri florile de musetel se utilizeaza sub forma de ulei obtinut in modul urmator: 10g de flori (doua linguri) se imbiba cu o lingura de alcool si se lasa in repaus in vas astupat circa 4-5 ore, apoi peste amestec se toarna 100 ml ulei de floarea soarelui si totul se mentine 3-4 ore intr-un vas metalic in care fierbe apa, amestecand din cand in cand. In sfarsit, dupa scurgerea acestui timp se filtreaza, iar uleiul rezultat se pastreaza la rece in sticle colorate si se foloseste sub forma de comprese puse pe rani.

Read more »

Patlagina

Descrierea speciei.
Toate aceste trei speciii sunt plante ierboase, perene, bine cunoscute si intrebuintate atat in medicina empirica cat si in cea stiintifica. Cresc in toate regiunile tarii de la ses pana la campie. In pamant au un rizom scurt, care da nastere primavara la o rozeta de frunze bazilare si la tulpina florifera care poarta flori grupate in spic cilindric. Forma frunzelor variaza de la specie la specie astfel: la P. lanceolata (patlagina ingusta) sunt linear lanceolate, lung petiolate si varful limbului ascutit; la P. media (patlagina moale) eliptice, scurt si lat petiolate si varful limbului tot ascutit, iar la P. major (patlagina mare) ovale, lung si aripat petiolate si varful limbului obtuz. Florile sunt mici (pana la 2 mm) alcatuite din 4 sepale si 4 petale scarioase de culoare bruna la P. lanceolata, alba la P. media si galben albicioasa la P. major si androceul din 4 stamine; fructul este o capsula. Infloresc din mai pana in septembrie.
Produsul vegetal folosit:De la cele trei specii se intrebuinteaza frunzele (Folium Plantaginis) recoltate inainte si in timpul infloririi si uscate in strat subtire si repede la 40 - 50 grade Celsius. Produsul este lipsit de miros specific, dar are gust acrisor amar.
Principii active: mucilagii, o heterozida aucubozida al carei aglicon este de natura terpenica, tanin si alantoina.
Actiune farmacologica: emolienta si expentoranta datorita mucilagiilor, cicatrizanta datorita alantoinei, bactericida datorita aucubozidei.
Intrebuintari:Intern, sub forma de infuzie (cate o lingurita la 2 ore) 2-5 % sau sucul proaspat in bronsite cronice, iar extern fie sucul prospat, fie frunza ca atare in tratamentul furunculelor si abceselor; infuzia si decoctul in acest caz se dovedesc inactive.

Read more »

Levantica

Descrierea speciei. Originara din regiunile calcaroase si muntoase mediteraneene, levantica se gaseste la noi numai in culturi. Este un subarbust, inalt pana la 70cm, cu aspect de tufa globuloasa din cauza ramificatiilor abundente de la baza tulpinilor. Tulpinile patrunghiulare pe masura ce imbatranesc se lignifica; ele poarta frunze opuse, intregi, lineare, cu varful ascutit. Florile bilabiate, de culoare violet-albastra, cu corola bilabiata, aproape sesile, sunt grupate in 3-8 verticile, dispuse la randul lor sub forma de spic pe portiunile terminale ale ramurilor florifere; au caliciul tubulos, usor latit la partea terminala, cu 4 dinti scurti si unul mai dilatat; corola bilabiata, cu labiul superior adanc bilobat, iar cel inferior trilobat; androceul este alcatuit cu 4 stamine. Infloreste toata vara.
Produsul vegetal folosit. in scopuri medicinale se utilizeaza fie numai florile detasate de pe axul inflorescentelor, fie intreaga inflorescenta, cand corola nu este complet deschisa (Flores Lavandulae). Se usuca la umbra in strat subtire.
Principii active: ulei volatil, tanin si un principiu amar.
Actiune farmacologica: diuretica, coloretica, antispastica, antiseptica, carminativa si stimulenta.
Intrebuintari: sub forma de infuzie 1-2% cate 200ml/zi levantica se administreaza intern ca aromatizant, carminativ, in tulburari digestive si ca stimulent general. Intra in compozitia tigarilor antiasmatice.

Read more »

Izma (menta)

Descrierea speciei. In realitate nu este o specie, ci un hibrid (a carui origine este mult controversata, majoritatea admitand ca ar rezulta din incrucisarea: Mentha aquatica X Mentha viridis) aceasta planta, originara din vestul Europei si din America de Nord, se cultiva la noi in scopuri industriale si farmaceutice pe suprafete relativ mari.In pamant are un rizom din care isi iau nastere tulpinile aeriene, inalte pana la 1m, patrunghiulare, drepte, ramificate, verzi la unele soiuri, rosiatic-violete la altele. Funzele, dispuse opus, sunt petiolate, cu limbul lanceolat, ascutit si neregulat dintat pe margini, de culoare verde-inchisa pe fata superioara si mai deschisa pe cea inferioara.
Florile de culoare roz-violacee sunt grupate in verticile foarte apropriate; sunt usor zigomorfe si scurt pedicelate. Calidiu cilindric se termina cu 5 dinti, corola aproape regulata prezinta 4 lobi, dintre care unul este mai dilatat; androceul este alcatuit din 4 stamine iar fructul - tetra nucula - infloreste din iunie pana in septembrie.
Produsul vegetal folosit. In scopuri medicinale se recolteaza in perioada de inflorire frunzele (Folium Menthae piperitae) care se usuca in strat subtire, in incaperi bine aerisite sau la soare.
Produsul are miros caracteristic, patrunzator, iar gustul este aromat lasand senzatie de rece.
Principii active: ulei volatil bogat in mentol, acelat si valerianat de metil, taninuri, flavonoide, polifenoli si un principiu amar.
Actiune farmacologica. Frunzele de menta, datorita uleiului volatil, au proprietati stimulente, stomahice, coleretice, antispastice si antiseptice, iar datorita taninurilor si polifenolilor au proprietati colagoge si spasmolitice.
Intrebuintari. Sub forma de infuzie 0.5-1.5%, se administreaza cate 300-500 ml pe zi in diaree, dispepsii, greata, spasme pilorice si gastrointestinale si dischinezii biliare. Intra in compozitia ceaiurilor: antiastmatic, anticolitic, antidiareic, gastric si hepatic.

Read more »

Ienuparul

Descrierea speciei. Este un subarbust, totdeauna verde, drept si ramificat, cunoscut si sub numele de anaper, inibahar si jneapan. Are frunze lineare ascutite la varf si grupate cate 3 in verticil la acelasi nivel. Are doua feluri de flori care iau nastere pe ramurile din al doilea an. 
Florile femele sunt sferice, formate din trei solzi carpelari verticilati, fiecare purtand cate un ovul, iar cele mascule sunt ovoide, galbene, cu numeroase stamine. 
Fructele, mai corect pseudofructele, sunt globuloase, scurt pedunculate, prezentand la un pol (cel terminal), o adancitura in forma de stea cu trei brate si cu diametru de 6-8 mm); la maturitate au culoare neagra-albastruie, miros aromat, gust dulceag-amar aromatic, caracteristic. Infloreste in mai-iunie. Ienuparul creste izolat sau in palcuri prin padurile stancoase si pasunile pietroase din zonele muntoase.
Produsul vegetal folosit. Fructele mature (Fructus Juniperi sau Baccae Juniperi) recoltate incepand din luna octombrie, se usuca in strat subtire resfirandu-se din cand in cand.
Principii active: ulei volatil, un principiu amar numit iuniperina.
Actiune farmacologica: Fructele de ienupar datorita uleiului volatil au proprietati diuretice, sudorifice si carminative.
Intrebuintari. Infuzia 1--5 g/250 se administreaza in mai multe reprize pe zi in stari reumatismale, in tratamentul edemelor si retentiilor de lichid, mai ales ale ciroticilor si in tratamentul infectiilor urinare.
Fructele luate in cantitati mari irita caile urinare si provoaca hematurii.

Read more »

Hameiul

Denumirea plantei:
Hamei (Humulus lupulus Fam . Cannabinaceae
Denumiri populare:
amei, cumulau, curpan, hamei salbatic, himei, himel, maiuga, maluga, mei, muluga, peste padure, tofolean, tolefan, vina de hamei, vita de hamei.
Ecologie si raspindire:
Hameiul creste spontan, agatat de arbori, la marginea padurilor, in zavoaie; prefera regiunile bogate in precipitatii, soluri cu textura mijlocie, profunde, bogate in calciu, cu PH-ul alcalin: O mai puteti intilni crescind in tufisuri, de-a lungul apelor curgatoare si pe garduri..
Perioada de vegetatie:
Infloreste in linile de vara: iulie-august:
Perioada de recoltare:
Se recolteaza numai conurile femele prin ciupire, cu pedunculul sub 1 cm, cind au culoarea verzuie de la sfirsitul lunii august si inceputul lunii septembrie, uscindu-se la umbra, la temperatura camerei. Conurile bune de recoltat se cunosc dupa culoarea verde sau verde-galbuie si bracteele alipite.
Boli in care se utilizeaza:
Uz intern: anorexie, tuberculoza, usurarea activitatii digestive, afectiuni renale, insomnii, guta, calmarea excitatiilor sexuale.
Uz extern: vaginita, trichomoniaza
Calmant nervos:o lingurita si jumatate de conuri la 200 ml apa clocotita (se bea fractionat in 3 reprize, in cursul unei zile). Daca se doreste a fi folosit ca somnifer se infuzeaza doar o lingurita de conuri la 200 ml apa clocotita citeva ore si se bea seara la culcare .
Pentru uzul extern in cazul seboreei ca si a acneei se prepara astfel: 4-5 g de planta la 100 ml apa clocotita. Se lasa sa se racoreasca acoperit, apoi se aplica sub forma de comprese.
Pentru spalaturi vaginale se recomanda ca infuzia sa se prepare din 8 g de planta la 100 ml apa clocotita. Se foloseste infuzia calduta.
In popor hameiul se utilizeaza ca cataplasme contra durerilor, care se realizeaza din flori si foi, florile adunate toamna se pun in saltelele celor care nu pot dormi; cu flori si frunze se fac lautori contra rofiilor si a altor bube pe cap.

Read more »

Galbenelele

Galbenele

(Calendula officinalis): Fam. Compositae
Denumiri populare: boance, calce, calinica, caldarusa, cilimica, coconite, craite, fetisca, filimica, floare galbena, flori osenesti, galbenare, galbenele, hilimica, nacotele, ochi galbeni, ruginele, rujulita, rosioara, rusculite, salomie, salunii, sinilii, stincuta, tataiasi, vizdoage.
 Ecologie si raspandire: O planta cu tulpina inalta, ramificata si paroasa, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbena. O putem intalni in intreaga tara pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a cailor ferate si pe langa garduri.
Perioada de vegetatie: planta anuala care infloreste din luna mai pana in septembrie.
Perioada de recoltare: Se recolteaza florile fara codite cand sunt complet dezvoltate.
Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, dupa ce se ridica roua si pana seara se usuca in straturi subtiri, la umbra.

Boli in care se utilizeaza:

Uz intern: gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistita, icter infectios, ulceratii canceroase, inflamatii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree.
Uz extern: leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degeraturi, rani purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sinilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoza.

Retete:

Infuzia: 2 lingurite cu varf de floare uscata la 300 ml apa clocotita. Din infuzie se bea caldut ceaiul de 3 ori in decursul unei zile inainte cu o jumatate de ora de masa. O infuzie mai concentrata se prepara din 4 linguri de flori la 200 ml apa din care se beau 3 linguri pe zi. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi cate 30 picaturi de tinctura in putina apa.
Tinctura: se poate obtine din florile proaspat culese care se introduc intr-un recipient de sticla de circa 1 litru, peste care se toarna alcool pana se acopera florile. Vasul se aseaza in apropierea unei surse de caldura sau la soare unde trebuie sa stea timp de 2 saptamani.
Alifie: se infierbinta 100 g de untura de porc nesarata, peste care se pun 20 g de flori proaspete, se lasa sa sfiriie la foc mic. Se amesteca incet timp de 10 minute apoi se da tigaia la o parte si se lasa sa stea asa pana a doua zi cand se incalzeste din nou
amestecul si se filtreaza printr-un tifon, intr-un borcan, in care se stoarce si rezidul
rezultat din prajirea plantei. Se aplica alifia, in straturi subtiri in zonele cu arsuri si
degeraturi.
Baile de sezut 30 g de flori proaspat culese se lasa sa stea in apa rece timp de 24 ore. Dupa acest timp se fierb timp de 10 minute in apa in care au stat si se adauga la apa de baie din cada la nivelul de 25-30 cm, atat cat sa ne acopere soldurile. Baile de sezut vor dura timp de 10-15 minute si se fac de doua ori pe zi timp de 12 zile.
Perna de flori: se realizeaza foarte simplu din flori culese si puse la uscat undeva la
umbra timp de 24 ore, dupa care se introduc intr-un saculet pe care il aplicam pe abdomen in cazul durerilor ulceroase, pe mijloc in cazul durerilor renale, dar mai ales pe fata pentru revigorarea tenului marcat de diferite spasme.

Read more »

Coada soricelului

Descrierea speciei. Este o planta erbacee, vivace, stolonifera, care creste prin locuri cultivate si necultivate, inalta pana la 80cm, avand doua feluri de tulpini aeriene, unele mai groase florifere, foliate, ramificate la partea superioara si terminandu-se cu capitule formate din flori mici si altele sterile purtand numai frunze. Frunzele sunt alterne, penat-sectate, mai mult sau mai putin paroase si cu miros slab aromat si gust amar astringent. Florile sunt grupate in capitule ovoide reunite la randul lor in corimb la extremitatea tulpinii. Fiecare capitul contine 5-6 flori marginale pentamere, ligulate, tridintate de culoare alba, uneori roza pana la rosie si flori interioare regulate tubuloase cu 5 stamine (sunt mai numeroase); fructul este o achena. Infloreste din luna iunie pana in septembrie.
Coada soricelului este una din plantele medicinale folosite inca din antichitate pe scara larga. Desi domneste parerea ca numele stiintific al acestul gen de planta ar aminti pe cel al eroului legendar al razboiului troian Achille, totusi se pare dupa cum a sustinut Plinius, ca este vorba de un medic Achille care a descoperit cel dintai proprietatile medicinale ale speciei, adica de a grabi cicatrizarea ranilor.
Produsul vegetal folosit: Atat partile aeriene (Herba Millefolii) cat si florile (Flores Millefolii) constituie partile de planta utilizate in terapeutica; ele se recolteaza in timpul inflorii si se usuca in straturi subtiri in locuri aerisite, in special in poduri acoperite cu tabla.
Principii active: ulei volatil de culoare albastra, bogat in azulene (si in special in chamazulena), proazulene(M1, M2 si C, achilina) taninuri, flavonozide, colina si unele substante, inca neidentificate, inzestrate cu actiune antibiotica.
Actiune farmacologica. Proprietatile majore ale produsului si anume stomahice, astringente, antiinflamatorii, calmante si usor antiseptice si tonic-amare se datoreaza uleiului volatil si proazulenelor.
Intrebuintari. Intern: infuzie 2-5% (200-300 ml pe zi) se administreaza in diferitele afectiuni ale stomacului, in enterocolite si gastrite si anorexii; infuzia 10% usureaza eliminarea viermilor intestinali; se bea dimineata pe stomacul gol.
Extern: infuzie 10%, sub forma de bai sau comprese, se foloseste ca antiinflamator, dezinfectant si calmant in arsuri, plagi purulente, hemoragii etc.
Intra in compozitia ceaiurilor: gastric, contra colicilor, hepatic.

Read more »

Coada calului

Descrierea speciei. Este o planta perena, erbacee, care creste prin lunci umede si nisipoase, pe marginea raurilor din regiunea de campie pana la munte. Tulpinile sunt de doua feluri: unele fertile care apar cele dintai si inalte pana la 40cm, si altele sterile care apar mai tarziu si sunt mai inalte pana la 60cm. Cele fertile apar primavara, sunt de culoare brun-deschisa, fara ramuri, cu frunze brune, concescute in vagine si se termina cu un spic sporifer oval. Tulpinile sterile apar la inceputul verii, sunt de culoare verde-deschis, cu coaste evidente (6-19), aspre si tari, mult ramificate verticilat; tulpina in sectiune prezinta o lacuna centrala, iar ramurile sunt pline la interior si brazdate de patru muchii la exterior.
Produsul vegetal folosit. Oficinale sunt tulpinile sterile (herba Equiseti) recoltate vara, incepand din luna iulie pana in septembrie. uscarea lor se face repede in poduri bine aerisite, in strat subtire si intoarse in fiecare zi, deoarece produsul innegrit pierde proprietatile sale terapeutice. Produsul nu are miros iar gustul este dulceag.
Principii active: ulei volatil (in stare solida), substante minerale bogate in bioxid de siliciu (dintre care 10-20% sub forma solubila in apa), saruri de potasiu, saponozide de natura triterpenica (ecvisetonozida) si flavonoide.
Intrebuintari. Decoctul 1-2/100 (100-200 ml in 24 de ore) se administreaza ca diuretic, iar pulberea 1-2g in 24 de ore ca mineralizant in tuberculoza pulmonara.
Intra in compozitia ceaiurilor antireumatic si diuretic.

Read more »

Coacazul negru

Descrierea speciei. Arbust fara spini, inalt pana la 1.5m, creste atat spontan prin padurile montane si subalpine, cat si cultivat pentru fructele sale. Are frunzele impartite in 3-5 lobi triunghiulari, cu marginea dintata, putin paroase pe partea inferioara su cu numeroase punctuatii galben-stralucitoare (glande_. Florile, pe tipul 5, cu corola regulata, de culoare rosie spre interior si galben verzuie la exterior, sunt grupate cate 5-10 in strugure care atarna. Fructele sferice, cu diametrul 0.5-1cm, la maturitate sunt de culoare neagra si au gust placut, aromatic. infloreste in lunile aprilie si mai.
Produsul vegetal folosit. Pentru medicina intereseaza atat frunzele (Folium Ribes nigri) recoltate in mai-iunie si uscate in strat subtire la umbra si in curent de aer, cat si fructele mature (Fructus Ribes nigri).
Principii active: Frunzele contin: tanin, vitamina C, rutozida, saruri de potasiu si un ulei volatil, iar fructele: vitamina C, insa in cantitati mult mai mare, vitamine din complexul B, flavonoide si antocianozide.
Actiune farmacologica. Frunzele au actiune diuretica, iar fructele datorita vitaminei C au actiune reconfortanta. Sinergismul dintre vitamina C si antocianozide le comunica proprietati in prevenirea accidentelor vasculare si mareste acuitatea vizuala.
Intrebuintari. Frunzele se utilizeaza sub forma de infuzie 2-3% (100ml dimineata, 100ml seara) ca diuretic, iar fructele sub forma de extract-preparat cu apa fierbinte din fructe proaspete sau uscate -, se recomanda in starile incipiente gripale, in raceli si pneumonie, precum si in stadiul de convalescenta dupa boli infectioase. Consumate ca atare fructele se utilizeaza in prevenirea accidentelor vizuale si maresc acuitatea vizuala.

Read more »

Cimbru de cultura

Descrierea speciei. Originara din tinuturile mediteraneene, aceasta planta se gaseste la noi numai in cultura; se folosesc numai partile aeriene atat in scopuri medicinale, cat si alimentare. Este un subarbust stufos, cu tulpini in 4 muchii, de culoare verde rosiatica, lemnoase in partea inferioara, ramificate, inalte pana la 30cm; frunzele, opuse, sunt sesile, mici lineare, cu marginea rasucita, avand fata superioara neteda, lucioasa, iar cea inferioara paroasa. Florile mici pentamere, de culoare violaceu-roza, cu corola bilabiata asemanandu-se cu cele de cimbrisor, sunt dispuse terminal la subtioara frunzelor superioare in inforescente sub forma de spic. Infloreste in lunile de vara.
Produsul vegetal folosit. In scopuri medicinale se utilizeaza partile aeriene nelignificate, recoltate inainte de inflorire completa cand contin cantitatea maxima de ulei volatil si se usuca la umbra.
Principii active: ulei voletil bogat in timol, tanin, acid cafeic, substante flavonoide si triterpinoide si de un principiu amar.
Actiune farmacologica. Datorita uleiului volatil, cimbrul de cultura are actiune calmanta asupra tusei; de asemenea mai poseda si proprietati sialagoge, coleretice, antihelmintice si antiseptice de care, in buna parte, este raspunzator timolul.
Intrebuintari. Infuzie 1-2g%; se administreaza cel mult o cana de ceai (50-200ml) pe zi, in mai multe reprize in tusea convulsiva, spastica si astmatica, in anorexia anemicilor, in dispepsii usoare, cat si in tratamentul enterocolitelor. Extern produsul se foloseste in bai aromatice.
Trebuie atrasa atentia ca tot din cauza uleiului volatil produsul utilizat in cantitati supradozate provoaca tulburari gastrointestinale si excitatii nervoase.

Read more »

Cicoarea

Descrierea speciei. Este o planta erbacee, perena, foarte raspandita la noi, incepand de la ses pana la munte, prin locuri necultivate, pe marginea drumurilor si raurilor. Are radacina groasa, pivotanta si tulpina dreapta, ramificata si inalta pana la 2m. Frunzele bazilare sunt alungite, adanc scobite, iar cele tulpinale intregi, fara petiol, oval lanceolate, ascutite la varf si inconjoara prin baza lor tulpina. Florile hermafrodite, pentamere, de culoare albastra, dispuse in capitule, axilare sau terminale, grupate solitar pe tulpina si pe ramurile laterale au caliciul redus si corola ligulata. Infloresc din luna iulie pana la sfarsitul lui august.
Produsul vegetal folosit. In scopuri medicinale se intrebuinteaza atat radacinile ( Radix Cichorii), cat si partile aeriene ( Herba Cichorii):primele se recolteaza toamna tarziu iar celelalte in timpul infloririi.
Principii active: inulina, cicorina, colina, acid dicafeil-tartric ( acid cicoric ) in partile aeriene; substante amare de natura triterpenica, inulina, tanin, ulei volatil si rezine in radacina.
Actiune farmacologica: aceste produse au proprietati multiple; astfel datorita principiilor amari, inulinei si colinei au activitati eupeptic-amare si colagoge, iar uleiul volatil si rezinele sunt raspunzatoare de actiunea usor diuretica si laxativa a lor.
Intrebuintari. Infuzie 2.5% ( 500-600ml pe zi ) se administreaza ca eupeptic-amar si coleretic; mareste cantitatea de bila si in acelasi timp o fluidifica ( efect hidrocoleretic). herba Cichorii este un component major al ceaiului depurativ, iar Radix Cichorii al pulberii laxativ-purgativa.

Read more »

Catina

Descrierea speciei. Cunoscuta si sub numele de catina alba sau catina de rau, aceasta specie este un arbust alburiu, foarte ramificat si spinos, care creste la noi incepand din nidipurile si pietrisurile litorale pana in regiunile muntoase, alcatuind uneori cranguri si tufisuri destul de intinse. Pe ramuri se observa prezenta de numeroase frunze intregi, linear-lanceolate, de culoare verde-cenusie pe fata superioara si albicios-argintie pe cea inferioara. Florile, dioice, sunt de culoare galben-ruginiu, mici si apar inaintea frunzelor; cele mascule, sesile, au 2 sepale si 4 stamine, iar cele femele sunt scurt pediculate si cu 2 sepale. Fructele sunt ovoide sau globuloase, lungi de 5-10mm si late de 4-8mm si grupate mai multe la un loc, de culoare verde la inceput si galben-portocalie la completa lor maturitate.
Produsul vegetal folosit. Se intrebuinteaza numai fructele mature ( Fructus Hippophae ) atat in stare proaspata, cat si uscata; se recolteaza imediat dupa coacerea lor pana la lasarea primului ger; in stare cruda au gust acru-astringent, iar coapte mai placut cu miros de ananas.
Principii active: vitaminele B1, B2, C, PP, carotinoide, acid folic si izoramnetol.
Actiune farmacologica: tonifiant general, datorita complexului vitaminic ce-l contin.
Intrebuintari: Pe drept cuvant denumite polivitamina naturala, fructele de catina la noi nu se folosesc, in schimb in numeroase tari si in special in cele nordice sunt utilizate atat in scoputi terapeutice, ca si preparatele conditionate pe baza de polivitamine, in hipo- si avitaminose, in anemie si convalescenta, cat si in scopuri alimentare sub forma de sucuri, siropuri, marmelada, etc. Se poate utiliza si infuzia 2-3%, folosind 2-3 ceaiuri pe zi. Sucurile, in general, se prepara din fructe proaspete stoarse.

Read more »

Brusture

Descrierea speciei. Botezat de popor cu diverse nume ca: lipan, lapuc si clococean, brusturele este o specie erbacee bienala, foarte raspandita in flora noastra prin locuri virane, pe langa garduri si pe marginea padurilor. in pamant are un rizom vertical care se continua cu o radacina pivotanta carnoasa; tulpina inalta pana la 2m este ramificata si paroasa, poarta frunze dispuse altern, de culoare verde pe fata superioara, cenusiu-tomentoasa pe cea inferioara. Frunzele inferioare sunt foarte mari, petiolate, cu limbul rotunjit la baza si cu marginea intreaga; frunzele superioare sunt de dimensiuni din ce in ce mai mici spre varf. Florile pentamere, tubulare, de culoare purpurie sunt dispuse in capitule globuloase, inconjurate de bractei incovoiate la varf in forma de carlig; fructul este o achena. Infloreste in lunile august-septembrie.
Produsul vegetal folosit. Se utilizeaza numai radacinile ( Radix Bardanae ) recoltate inainte de inflorire in al doilea an de vegetatie, sau toamna in primul an de vegetatie.
Principii active: nitrat de potasiu, ulei volatil o lactona cu structura insuficient precizata, acid cafeic, vitamine din complexul B.
Actiune farmacologica: diuretica, coleretica si hipoglicemianta; de asemenea are si proprietati antifurunculoase.
Intrebuintari. Se foloseste ca diuretic si sudorific sub forma de ceai prin macerarea timp de 30-60 min. a 3-4 linguri de radacina maruntita intr-un litru de apa clocotita, iar dupa filtrare prin vata si indulcire, se bea in cursul unei zile. In cazul diabeticilor ceaiul se indulceste cu zaharina. Extern, infuzia asociata cu frunze de mesteacan se foloseste ca lotiune pentru cresterea parului, frectionand pielea capului , o data pe saptamana dupa spalare, cu aceasta fiertura careia i s-a mai adaugat si o lingurita de otet.

Read more »

Albastrelele

Descrierea speciei. Planta anuala sau bianuala raspandita prin semanaturi, locuri pietroase si pe marginea drumurilor, are tulpina inalta de 0.50-1m, ramificata si acoperita cu peri paslosi. Frunzele, alterne, au culoare alburie din cauza perilor matasosi si sunt lineare. Florile pentamere, grupate in capitule globuloase terminale, sunt tubuloase, cele centrale au corola regulat tubuloasa, iar cele periferice au corola asimetrica in forma de palnie cu cinci lobi de culoare albastra; androceul este alcatuit din 5 stamine cu anterele unite. Infloreste din iulie pana in septembrie.
Produsul vegetal folosit. Se utilizeaza atat capitulele florale recoltate in timpul infloririi, cu pedunculul de maximum 1cm, cat si numai florile marginale (cu corola asimetrica). Ambele produse sunt lipsite de miros si au un gust dulceag, usor astringent.
Principii active. Substante amare ( centaurozida sau cnicina ) tanin, antocianidine si saruri de potasiu,
Actiune farmacologica: are proprietati astringente si diuretice.
Intrebuintari. Sub forma de infuzie 2-3g/200, se ia de 3 ori pe zi inaintea meselor principale; se administreaza in tratamentul bolilor renale, iar extern sub forma de cataplasme si spalaturi in diferite boli de ochi. Intra in compozitia ceaiului diuretic.

Read more »