În urmă cu mai puţin de o săptămână, Google a pus în practică o nouă interfaţă. Unora le place, altora nu. Gusturile nu se discută, iar părerile sunt împărţite, ca de obicei. Dar, în final, noua interfaţă va rămâne în picioare, fie că ne place sau nu.
Ceea ce mulţi nu reuşesc că realizeze este că noua interfaţă nu este doar o simplă schimbare grafică.
Este rezultatul adăugării unor funcţii noi. Este doar mijlocul prin care utilizatorii au acces la un număr din ce în ce mai mare de instrumente.
Google, ca şi alte motoare de căutare de altfel, au dobândit, de-a lungul timpului, numeroase funcţii noi. Aceste funcţii trebuie să se regăsească, într-un fel sau altul, în cadrul interfeţei. Noua interfaţă Google vine să ofere acces rapid la o serie întreagă de facilităţi. Unele dintre acestea au fost adăugate chiar odată cu implementarea noii interfeţe, pe când altele existau deja de mai multă vreme.Aceste funcţii noi au rolul de a ajuta utilizatorul să găsească informaţia căutată şi să sporească nivelul de relevanţă al rezultatelor afişate. Rămâne doar ca şi utilizatorii să le folosească şi să înţeleagă avantajele oferite.
Cu menţiunea că nu toate funcţiile la care se va face referire sunt disponibile şi pe google.ro, iată care ar fi 5 dintre cele mai interesante facilităţi introduse odată cu noua interfaţă Google.
Căutarea noutăţilor
Uneori vrem să găsim doar materiale recente. Fie căutăm o ştire, fie vrem să găsim un anumit subiect de actualitate, există situaţii în care nu ne interesează rezultatele mai vechi de câteva zile.Aici intervine funcţia de filtrare a rezultatelor pe criteriu cronologic. Dacă acesta nu este afişat automat, trebuie să apeşi link-ul "More search tools".
Există mai multe opţiuni de filtrare cronologică:
- Cele mai noi
- Ultimele 24 de ore
- Ultimele 2 zile
- Ultima săptămână
- Ultima lună
- Ultimul an
- Un anumit interval
Rezultate locale
În versiunile noi de Chrome şi Firefox există suport pentru funcţia "location". Pe baza acesteia, site-urile pe care le accesezi cunosc zona în care te afli. Prin urmare, acestea îşi pot schimba conţinutul pentru dobândi o relevanţă locală.
De exemplu, dacă vei căuta "pizza", rezultatele vor fi afişate în funcţie de cât de aproape sunt de zona în care te afli. Un alt exemplu în acest sens este căutarea după cuvântul "weather". În acest caz, în loc să fie afişate site-urile care oferă prognoza meteo, vor apărea chiar link-urile care duc către pagina cu condiţiile meteo locale.
Informaţie vs. comerţ
Când rezultatele sunt afişate la grămadă, relevanţa lor are de suferit. Uneori căutăm un produs (de exemplu, un model de telefon mobil) doar pentru a ne informa, nu pentru a-l cumpăra direct. Iar motoarele de căutare au tendinţa de a da prioritate magazinelor online în pofida site-urilor care publică recenzii.
Noua interfaţă Google are două opţiuni care numesc "Fewer shopping sites" respectiv "More shopping sites". Prima dă prioritate site-urilor care conţin informaţii despre produse (articole, ştiri, teste etc.). A doua va afişa cu prioritate magazinele online de unde poate fi cumpărat produsul respectiv.
Vezi cum arată un site înainte să intri pe el
Dacă vrei să fii precaut, să eviţi să intri pe site-uri care ar putea fi infectate sau pur şi simplu să-ţi faci o idee despre site-urile afişate de Google, poţi activa opţiunea "Page previews".
Cu această opţiune activată, paginile Google vor afişa în dreptul fiecărui rezultat o mică imagine de preview. Practic poţi vedea ce te aşteaptă înainte de a da click pe un rezultat.
Caută în cercul de cunoscuţi
Noul Google are o opţiune numită Social. În loc să caute în întreg indexul propriu, Google va afişa rezultatele în funcţie de profilul pe care ţi l-a făcut.
Google ştie ce prieteni ai pe Twitter şi pe Facebook, ce contacte ai în agenda de Gmail şi ce site-uri urmăreşti în Reader. Iar când vei selecta opţiunea Social va căuta doar în aceste tipuri de informaţii
Cum foloseşti interfaţa veche
Ştiu că nu toţi utilizatorii sunt încântaţi de noua interfaţă. Din fericire pentru cei nemulţumiţi, există posibilitatea folosirii în continuare a vechii interfeţe.
O posibilitate ar fi folosirea acestei adrese în locul căutării obişnuite. Utilizatorii care folosesc Google Chrome sau Firefox cu extensia Greasemonkey au la dispoziţie un script care aduce înapoi vechea interfaţă.
Chiar dacă a primit destule critici, impresia generală lăsată de noua interfaţă Google este pozitivă. În fond, această schimbare este o urmare a noilor funcţii introduse.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu