Vitaminele sub formă de tablete, pe care le consumă milioane de persoane, sunt mai degrabă periculoase decât folositoare pentru sănătate, au relevat ultimele studii în domeniu, informează The Times.
Trei tipuri de suplimente- vitaminele A, E şi beta-carotenul- mai degrabă majorează rata mortalităţii printre cei care le consumă. În acelaşi timp vitamina C şi seleniul nu au un asemenea efect.
Rezultatele studiului publicat în The Journal of the American Association relevă că banii cheltuiţi pe vitaminele sub formă de tablete pot fi consideraţi, în cazul cel mai fericit, bani aruncaţi pe fereastră. Ca urmare a acestei concluzii British Hearth Foundaţion a declarat că oamenii nu ar trebui să ia suplimente nutritive ci să se orienteze spre o alimentaţie sănătoasă.
Noul studiu prezintă o meta-analiză- procedură în cadrul căreia sunt consolidate rezultatele mai multor experienţe anterioare.
El a fost desfăşurat de un grup sub conducerea lui Goran Bjelakovic, cercetător în cadrul Universităţii din Copenhaga, utilizând o metodă elaborată de unul dintre cele mai importante grupuri în domeniu, Cochrane Collaboration, specializat în analizarea eficienţei substanţelor utilizate în medicină.
Adepţii suplimentelor nutritive- care în Marea Britanie se cifrează la circa 10 milioane de oameni- consideră că acestea joacă rolul de antioxidanţi, care protejează în faţa efectului disterugător pe care radicalii liberi de oxigen îl au, de exemplu, asupra moleculei de colestirină, ceea ce duce la boli cardio-vasculare. Această teorie părea absolut întemeiată şi iniţial, rezultatele cercetărilor păreau să o confirme. Însă, atunci când au fost desfăşurate cercetări mai amănunţite, rezultatele s-au dovedit cu totul altele.
Astfel grupul de la Copenhaga a desfăşurat 68 de studii de verificare, cu participarea unui număr de 232.606 de persoane, studii ale căror rezultate au fost publicate în octombrie 2005. Dintre aceste verificări, 47 au fost desfăşurate la nivel superior, în timp ce în celelalte sunt posibile erori mai mari sau mai mici precizează The Times.
Analizând doar rezultatele celor 47 de teste cu o rată de eroare minimă, la care au participat 180.938 de persoane, cercetătorii au descoperit că suplimentele nutritive majorează rata mortalităţii cu 5%. Când aceste suplimente sunt luate separat, beta-carotenul creşte rata mortalităţii cu 7%, vitamina A cu 16%, iar vitamina E cu 4%. De asemenea vitamina C era luată separat sau în combinaţie, dar ea prezintă concluzii contrarii, totuşi indicele mortalităţii la vitamina C este de 6%.
Unicul supliment care a înregistrat rezultate pozitive a fost seleniul. Se pare că acest element chimic reduce coeficientul mortalităţii cu 10%, dacă este consumat separat sau cu alte suplimente, însă rezultatul nu are o importanţă statistică. Prin urmare, cercetătorii au ajuns la următoarea concluzie: „Descoperirile noastre contravin rezultatelor, tuturor observaţiilor care confirmau faptul că antioxidanţii ar îmbunătăţii sănătatea”.
În opinia cercetătorilor britanici, acest lucru ar putea avea mai multe explicaţii. Potrivit uneia dintre ele, stresul acid este, posibil, nu o condiţie a unor astfel de boli precum cele cardio-vasculare, după cum se obişnuieşte să se creadă, ci urmarea lor.
În afară de aceasta, distrugând radicalii liberi noi putem perturba importante mecanisme de apărare. Totodată grupul de cercetători precizează că ei au studiat doar efectul vitaminelor sintetice şi că descoperirile lor nu ar trebui extinse şi asupra fructelor şi legumelor.
Ann Walker de la Serviciul informaţional pentru suplimente de medicaţie (Health Supplements Information Service), organizaţie creată de producătorii de suplimente, subliniază că studiul corelează rezultatele observaţiilor asupra a două grupuri diferite de persoane: unul cu persoane fără boli evidente şi altul cu persoane care deja suferă de diverse boli precum cele de inimă. Potrivit Walker, „rezultatele acestei meta-analize a unor exemple diferenţiate nu au valoare”.
La rândul său Ellen Mason, medic în cadrul Fondului britanic pentru boli de inimă, declară: „Există motive ştiinţifice care ne permit să afirmăm că antioxidanţii din suplimente ne pot apăra de boli de inimă, însă multe studii clinice nu au confirmat în mod cert acest lucru” citează în final cotidianul britanic declaraţiile doamnei Mason.
luni
Vitaminele sintetice sunt periculoase pentru sănătate.
Posted by informatia ta on 21:32
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu