Suntem aproape de sfarsitul lumii?

Daca il vom apuca noi, cei de-acum, nu putem sti. Mai mult ca sigur va veni cand nu vom sti unde sa ne ascundem. Oare ne inghite gaura neagra creata de "particula lui Dumnezeu", din laboratoare? Sau "experimentele secrete" ale rusilor si americanilor? Sau ne ataca iranienii cu armele lor nucleare?

Mereu ne gandim cu teama la ce ne pot face oamenii. Dar am uitat de natura. Anul trecut, in preajma "Experimentului secolului", incepusera sa apara scenariile, sustinute pe la televiziuni de imagini din filmele hollywoodiene, care sa ne inspaimante si mai mult. Gauri negre inghiteau pamantul, totul se intuneca. Acum se intuneca de la eruptia unui vulcan. Unul singur.

Totul se da peste cap, haosul se instaureaza si intram in panica deoarece nu mai putem ajunge cu avionul la destinatie. Ar trebui sa ne mai uitam putin si in trecut, atunci cand totul era mai simplu decat acum, cand cei de-atunci nu aveau avioane cu Business Class, nici macar Low Cost. Bine ar fi sa nu stim nimic in legatura cu vreun posibil cataclism sau alta catastrofa naturala care ne poate sfarsi existenta.
Dornici sa aflam cu cat ne mai prelungim viata, apelam zi de zi la domnul Marmureanu (ce nume predestinat, asa cum e domnul Balta de la meteorologie!) sa ne mai dea o "pastila" de liniste saptamanala cum ca nu ne va lovi preconizatul cutremur devastator. O mai aducem putin pe marea prezicatoare Carmen Harra in studio sa ne prezica existenta, mai sunam cativa specialisti si ajungem la concluzia ca suntem feriti de mania lui Dumnezeu, cel putin deocamdata. Niciun scenariu apocalitic nu lua in calcul un "biet" vulcan din sudul Islandei. Nicio companie aeriana nu se gandea ca un "simplu" vulcan care nu a mai erupt de vreo doua sute de ani le va incurca socotelile atat de tare.

Cu siguranta nu de acolo va veni sfarsitul lumii, dar ne va mai opri in loc putin din graba in care suntem zi de zi. Uneori ne intrebam daca acest secol al vitezei se va mai calma putin. Sunt momente cand se calmeaza totul si ne dam seama ca nu suntem stapani pe nimic si cu atat mai putin ai naturii. In zilele in care toti ne aplecam in fata tragediei pe care o indura polonezii, lumea a uitat de scutul anti-racheta, de arme nucleare, de setea de putere si dominatie asupra celorlalti mai slabi. Pentru ca s-au gandit la moarte si la cum ar fi fost ca oricare dintre noi sa fie in acel avion.

Frica de moarte este printre putinele lucruri care ne schimba, atunci cand instinctul de autoconservare reasaza prioritatile pe care ni le fixam in viata. Imi aduc aminte de o cugetare a lui Marin Preda, care spunea ca daca oamenii s-ar gandi macar un minut zilnic la moarte, atunci nu ar mai exista razboaie. E timpul sa ne oprim in loc. Sa ne gandim la ceea ce suntem si la cum ne luam noi dreptul, fiinte de doar maxim 70-75 de ani de viata, sa stricam ceea ce natura a creat in mii si mii de ani. Sa nu mai zburam cu avionul pe distante scurte, sa nu mai plecam cu masina la piata.

Sa mergem pe jos, reinvatand aceasta nobila indeletnicire zilnica. Sa ne uitam la natura, la ceea ce ii facem. Cand isi ia tributul, il ia cu varf si indesat. Noi aducem sfarsitul lumii. Mai intai vom aduce degradarea umanitatii. Trebuie sa cucerim prezentul pentru a stapani viitorul, nu prin razboaie, ci prin ingrijirea a ceea ce avem si prin cumpatare, deoarece natura nu mai are rabdare cu noi...