Cu toţii am văzut că vara căldura este insuportabilă. Ştim, de asemenea, că aerul condiţionat, deşi rezolvă temperatura din case, ne dă, la propriu, dureri de cap şi câteodată devine insuportabil, mai ales dacă suntem nevoiţi să stăm în bătaia curentului. Rău cu răul... dar parcă mai rău e fără „răul” răcorii. Surse de răcoare în casele noastre Totuşi, aerul condiţionat montat în perete, cu unitatea exterioară suspendată pe peretele blocului sau aşezată în balcon, nu este singura soluţie pentru vară.
Putem opta pentru un aparat de aer condiţionat mobil, caz în care este necesar să asigurăm o gură de aerisire (cu un diametru de aproximativ 15-25 cm), pentru ca aerul fierbinte să poată fi evacuat din încăpere. Este o soluţie pentru cei care pot să găurească peretele, dar pentru chiriaşi nu e chiar la îndemână. Una dintre cele mai vechi surse de ventilaţie în case este clasicul ventilator. În reclamele vechi la sucuri răcoritoare vedem baruri sau localuri în care un ventilator rotativ de tavan era singurul lucru mobil într-o toropeală generală.
Acest tip de ventilator sau variantele tip coloană sau cu picior (oscilante) fie că sunt aşezate pe podea sau pe o masă, sunt o alternativă preferabilă aerului condiţionat, în special în cazul unor persoane care au probleme cu aerul rece.
Răcoarea de pe terase sau balcoane Atunci când în case căldura este insuportabilă, în special dimineaţa şi seara, să bei un pahar de limonadă pe balcon sau pe terasă poate fi salvarea bunei dispoziţii. Dacă însă avem soare tot timpul pe balcon, atunci e posibil ca podeaua acestuia să se încingă ziua şi să dogorească noaptea. Dar există soluţie şi pentru acest caz, e drept, cu un preţ pe măsură (în jur de 2.000 de euro).
Un ventilator care împrăştie şi vapori de apă la fiecare rotire este o variantă excelentă atât pentru căldură, dar mai ales pentru umiditate, cea care este responsabilă de buna funcţionare a tuturor organismelor pe timp de caniculă.
Un astfel de dispozitiv poate răcori cu succes o terasă de 30 mp. Singura cerinţă este un racord la apă (care poate fi şi un butoi, nu neapărat la ţeava de apă curentă) şi o sursă de curent. Un alt produs, din ce în ce mai des întâlnit pe terase, este un sistem de climatizare exterior. Principiul este foarte simplu: la intervale regulate, o pompă sub presiune aruncă vapori de apă prin orificii, realizându-se astfel răcorirea concomitentă a tuturor laturilor terasei, chiar dacă dincolo de această instalaţie vara este stăpână absolută.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu