NOU!!!
Informatia Ta vine cu un nou design si un continut imbunatatit de informatii si referinte utile. Pentru o mai buna functionare va sfatuim sa folositi Google Chrome

luni

Imagini spectaculoase ale Soarelui


Imagini spectaculoase ale unor erupţii solare au fost surprinse de NASA cu Atmospheric Imaging Assembly (AIA), cel mai avansat telescop spaţial conceput pentru a studia Soarele.


Solar Dynamics Observatory (SDO), satelitul pe care este instalat acest telescop, a fost lansat de NASA pe 11 februarie, de la Cape Canaveral din Florida, acesta plasându-se pe o orbită geosincronizată la altitudinea de 35.880 de kilometri faţă de Terra.
Imaginile inedite au fost prezentate în premieră de către cercetători la o conferinţă din Washington, aceştia declarându-se entuziasmaţi de funcţionarea telescopului.
Trei instrumente de la bordul SDO vor scruta şi măsura exploziile solare: telescopul Atmospheric Imaging Assembly produce imagini de înaltă rezoluţie ale Soarelui şi atmosferei sale, dispozitivul Helioseismics and Magnetic Imager (HMI) este capabil să "vadă" în interiorul Soarelui, la fel ca o ecografie, pentru a măsura mişcările plasmei solare care generează câmpuri magnetice şi aparatul Extreme Ultraviolet Variability Experiment (EVE) va măsura cantitatea de energie emisă de Soare în razele sale ultraviolete extreme, care sunt absorbite şi filtrate de către atmosfera terestră şi nu pot fi măsurate de pe solul planetei noastre.
SDO i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă să afle dacă o inactivitate solară îndelungată are ca efect intrarea Terrei într-o perioadă prelungită de răcire, cum a fost, probabil, cazul în perioada 1645-1715. În acea perioadă, au fost observate foarte puţine pete solare.

1 comentarii:

Anonim spunea...

interesant

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

 
enterclick.ro - generator trafic web
Powered by Blogger